Animini
Cuvintele Georgianei despre ANIMINI
„Am luat iubirea mea pentru desen si am pus-o laolaltă cu dragostea pentru copii și pentru natură. Așa a fost creat Animini, din ingrediente simple.
Mai întâi a fost ideea, apoi desenele, apoi căutarea unui furnizor de produse textile care sa îmbrățișeze aceleași idei ca ale mele și tot ceea ce produce să fie făcut cu respect pentru natură și pentru oameni. După ce l-am găsit, am făcut echipă cu cei mai buni într-ale printului, și doar așa am reușit să creez bluzele pe care copiii noștri le vor purta cu plăcere, pentru un timp îndelungat. Știu că în secret vi le veți dori și voi, adulții, așa că voi rezerva un mic loc pe site-ul acesta și pentru voi. Nu mă voi opri aici, voi continua să creez pentru copii, gândindu-mă la plăcerile lor, dar și la viitorul lor. De aceea, aici veți găsi mereu produse care respectă principiul sustenabilității, ambalate în cât mai puțin plastic, care folosesc materiale reciclate sau materiale organice. Produse concepute, desenate sau realizate de mine sau de alți ilustratori romani, încercând să folosim cât mai mult din resursele locale pe care le avem.”
White Flat Gallery
WHITE FLAT este o galerie care aduce in prim plan ilustrația și ceramica. Ne propunem să prezentăm publicului cel puțin 5 expoziții pe an, pe care să le intercalam cu diverse evenimente artistice. Vrem să atragem publicul către ilustrație și să îl facem să înțeleagă dimensiunea și complexitatea acestui fenomen care a luat amploare în ultimii 20 de ani. Toate acestea într-un mediu familiar. Încercam să redăm atmosfera și căldura unei case, pentru ca privitorul să poate percepe arta într-un mediu în care se simte confortabil. Ilustrația este adesea de mici dimensiuni, iar o galerie cu pereți mari și spații vaste nu o pune mereu in valoare. De aceea am vrut să facem o altfel de galerie – un spațiu intim în care ilustrația poate fi privita în tihnă, un spațiu care să ofere din prima clipă contextul în care vei admira o ilustrație în cazul în care iți dorești să o iei acasă.
Les Dames de Bucarest
Cuvintele dr. Alina Ruxandra Mircea, curator al primei expoziții LES DAMES DE BUCAREST și șef al Secției de artă în cadrul Muzeului Brăilei Carol I
„Les dames de Bucarest” a început cu o provocare adresată propriei creativități și puteri de auto-disciplină: Georgiana și-a propus să deseneze o femeie în fiecare zi, începând cu 1 ianuarie și terminând cu 31 decembrie 2021. Rezultatul este copios și foarte variat ca expresie grafică, probând o mare acuitate a observației și o știință de a găsi de fiecare dată mijloacele de interpretare potrivite.
Răspunsul prompt la datele realității are și o dimensiune documentară implicită, perfect conștientizată și asumată de artistă. Cele 365 de femei bucureștene desenate de Georgiana – mascate, preocupate, grăbite sau în repaus vremelnic – sunt tot atâtea ipostaze ale feminității în complicatul an 2021. Fiecare desen este un exercițiu de cunoaștere, de atenție, de inteligență grafică și, nu în ultimul rând, de empatie.
Au existat variate articole in presa despre Les dames de Bucarest, vă invitam să le descoperiți aici.