Georgiana Chitac s-a născut la Constanța, dar acum trăiește și creează în București, unde are un mic atelier.

Deși a studiat arta timp de 10 ani, a sfârșit studiile cu o diplomă de economist.

În 2009 s-a reîntors către arta plastică, devenind ilustrator. În 2019 a pus bazele unei micro afaceri cu produse ilustrate, unde subiectul principal sunt animalele antropomorfe – ANIMINI (animini.ro)

Din 2022 este curator pentru o mică dar cochetă galerie de artă din București, dedicată ilustrației și ceramicii – White Flat Gallery (whiteflatgallery.com)

De-a lungul anilor a ilustrat numeroase cărți pentru copii. Georgiana este de asemenea și autor de cărți pentru copii, până în prezent publicând 3 cărți din aceasta postură.

Dar ilustrația de carte nu este singurul gen pe care îl practică. În aceeași măsură abordează ilustrația comercială, editorială sau de artă.

Cel mai cunoscut proiect personal al său este „Les dames de Bucarest”, care a fost apreciat atât de publicul larg cât și de specialiști în domeniul artistic. Cea mai importantă expoziție  dedicată acestui proiect a avut loc la Muzeul de Artă Constanța, în 2023. Proiectul poate fi văzut integral pe site-ul dedicat – lesdamesdebucarest.ro

Expoziții

2024 – LES DAMES DE BUCAREST, expoziție personală @ SENECA / București
2023 – SUVENIR, expoziție personală împreună cu Bibelow @ White Flat Gallery / București
2023 – LES DAMES DE BUCAREST, expoziție personală @ Muzeul de Artă Constanța
2022 – LES DAMES DE BUCAREST @ White Flat Gallery, în cadrul evenimentului Bucharest Graphic Days
2022 – „Bun de tipar” – expoziție de grup împreună cu Clubul Ilustratorilor / Biblioteca Națională a României, București
2022 – LES DAMES DE BUCAREST- expoziție personală / Muzeul de Artă al Brăilei CAROL I
2021 – Bienala de Ilustratie de la Bratislava/ Slovacia
2021 – „FERDINAND ȘI MARIA”- expoziție de grup la Muzeul Național Cotroceni/București
2021 – Finalist al expoziției ilustratorilor în cadrul Târgului de carte de la Bologna/ Italia, cu ilustrațiile din cartea Glasul Pescărușilor
2020 – ‘Kleurboel’ / Expoziția lucrărilor selectate în cadrul Concursului International „Key Colours Competition” 2020 /muzeul ‘Het Stadsmus’, Hasselt, Olanda .
2020 – „Culoare. Punct. Argilă” – expoziție de grafică și ceramică/ White Flat Gallery/ București alături de Cristina Ciobanu și Iulia Costache
2019 – „REZISTENȚII – Amintire și recunoștință” – expoziție de grup organizată sub patronatul Președinției României/ Muzeul Cotroceni, București
2019 – „Povesti Romanești” – expoziție de grup a Clubului Ilustratorilor/ Casa Mureșenilor, Brașov
2019 – ICR Varșovia – expoziție de grup împreună cu Clubul Ilustratorilor
2019 – RDW – „Cartoline” – proiect al Clubului Ilustratorilor
2018 – „Un perete” expoziție de grup itineranta a Clubului Ilustratorilor
2018 – „Coming Soon” expoziție de grup organizată de Receptor la Cărturești and Friends
2017 – Expoziție de grup „FETE de FETE” la Apollo, organizată de Receptor
2015 – Expoziția „NAMI Island”/KOREA – Concurs la care au fost selectate pentru expoziție ilustrațiile cărții „The Most Beautiful Christmas Story Ever”, autor Adina Pasa
2014- RDW – participare la Romanian Design Week cu ilustrațiile din cartea Ceata lui Truli Ruli.
2013 – „Imagini care spun povesti”- expoziție de grup a Clubului Ilustratorilor/ ART Yourself Gallery
2012 – EurHope 1st edition/ Pallazo Ducale – Genova/ Italy, expoziție de grup in cadrul SMACK – Fiera del Fumeto
2012 – „Hopes and Dreams and Fantasy” – expoziție solo /București

Cărți ilustrate

„Cui i-e frică de Scufița Roșie?” – ed. Arthur, 2023 (author & illustrator)
„SURAJ, copilul care a atins soarele” – 2022, project Roma S/HEROES, authors: Nicoleta Ene & Iasmina Stoican
Cea mai dragă familie din lume – 2021 author Georgiana Chițac Ce surpriză! – ed. Cartea Copiilor, 2019, author Simona Epure
Vrei sa-ti spun un secret despre mami? – ed Univers, 2018, author Ioana Chicet Macoveiciuc
Aventurile lui Danny – șoricelul de câmp – ed. Prospero 2017, author Thornton W. Burges
Aventurile Palavragiului – veveritoiul roșu – ed. Prospero 2016, author Thornton W. Burges
Parabole din natură – ed Prospero, 2016, author Margaret Gatty
Greta și rețetele ei – ed Galaxia Copiilor, 2015, author Simona Epure
Greta în bucătărie – ed Zorio, 2014, author Simona Epure
Oaky da un recital – Ed Galaxia Copiilor, 2014, author Martin Zick
The Most Beautiful Christmas Story Ever – 2014, author Adina Pașa
Școala lui Horhe. Alfabetul – ed. Galaxia Copiilor, 2013, author Mihaela Chitac
Școala lui Horhe. Numerele – ed. Galaxia Copiilor, 2013, author Mihaela Chitac
Dinozaurii pitici/De-a v-ati strigatelea – Ed Galaxia Copiilor 2013, author Martin Zick
Ceata lui Truli Ruli – ed Galaxia Copiilor, 2013, author Mihaela Chițac
Dorința lui Oaky – editura Galaxia Copiilor, 2013, author Undina Bubur

Activitate literară

2024 – finalist la prima ediție a Premiilor Cărturino cu cartea „Cui i-e frică de Scufița Roșie?”
2023 – „Cui i-e frică de Scufița Roșie?” – ed. Arthur
2021 – „Cea mai dragă familie din lume” project sustained by the associations CUAC România & OvidiuRO.
2020 – the book „Glasul Pescărușilor” (text & illustration) selectected among the finalists for the International Contest „Key Colours Competition” 2020
2020 – „Pe scări în sus” Editura Cartea Copiilor
2020 – Incubatorul de povești colorate – winner of the contest for children’s literature
2020 – Trofeul Arthur – winner of the contest for children’s literature, 3-7 years

Clients

Ilustrația comercială ocupă un loc important în activitatea mea creativă. Printre clienții mei se numără: Nestle/Purina, BRD, Cărturești, Michelin, Cineplexx, Unicef, Clinique.

Cere o ofertă

Ești în căutarea unei ilustrații? Indiferent dacă proiectul tău este mic sau mare, dacă ești o persoană fizică sau o mare corporație, te rugăm să folosești acest formular pentru a cere o ofertă.

    Select your currency
    EUR Euro