Acestă carte este a doua pe care am scris-o și ilustrat-o, de aceea ocupă un loc special în inima mea, iar povestea ei este destul de interesantă, poate merita spusă.
În urmă cu câțiva ani am participat la un Incubator de povești colorate, o experiență unică în România oferită în cateva rânduri de organizația CUAC Romania. Am fost selectată în urma unei aplicații printre cei câțiva ilustratori care urmau să participe, alături de câțiva autori, la 3 zile intense de studiu ținute de un creator de cărți pentru copii de talie internațională. Genul de experiență care îți poate schimba parcursul, sau care poate produce un declic. După aceste ateliere, cu creierele asaltate de informații pretioase, urma să participăm la un concurs, în urma căruia erau selectați un autor și un ilustrator, pentru a face o carte împreună.
Trebuie să recunosc că nu sunt foarte bună la citit instrucțiuni. Îmi pierd răbdarea undeva pe la mijloc și mă apuc să fac cum mă taie capul. Mai puțin la instrucțiunile de la Ikea. Pe acelea le urmez cu sfințenie, pentru ca stiu ce „buterfly effect” poate crea o șipculiță pusă invers.
Prin urmare am citit puțin și am înțeles și mai puțin. Am crezut că am nevoie de o poveste pentru a participa la concursul de desen. O poveste originală căreia să îi atașez 3 ilustrații. Partea cu ilustrațiile era ușoară, dar de unde scoteam eu povestea? Că nu poți să intri pe emag și să comanzi o poveste pentru săptămâna următoare. Dar cum sunt genul căruia îi place să rezolve probleme, începând cu cele de matematică din generală și terminând cu cele imaginare ale unei anumite persoane din viață mea, m-am pus pe scris. Câteva nopți la rând am tot scris și am tot tăiat, și am taiat din nou, pentru că trebuia să mă încadrez în o mie de cuvinte.
Am trimis totul la concurs.
Am câștigat concursul pentru ilustrație, dar nimeni nu știa de ce am scris și o poveste, că nu era nevoie, ăla era brief-ul pentru autori. În urma acestui incubator-concurs a rezultat cartea „Ce surpriză!”, scrisă Simona Epure, aparută la ed. Cartea Copiilor în 2019. Vă las aici câteva ilustrații din ea, poate vă aduceți aminte.
Dar nu despre ea sunt aici să vorbesc, ci despre povestea scrisă de mine. Inutil, s-ar zice la prima vedere. Fără să imi dau seama cum, treptat și pe nesimțite, acestă poveste devenea pentru mine o problemă care se cerea rezolvată. Pentru că exista, pentru că oamenii zâmbeau când o citeau și pentru că sunt genul căruia îi place să găsească lucrurilor câte un rost. Când mă mut, și recunosc că mă mut cam des, uneori îmi rămân unele piese de mobilier în plus, în timp ce altele sunt în minus. Și aici încep sa se zbenguie neuronii mei si să joace tetris până reușesc să obtină cel mai bun rezultat cu datele existente. Pe modelul „fă rai din ce ai”. Chiar luna asta m-am mutat, iar acum am un birou în bucatărie, o bibliotecă în baie și o canapea în dormitor. Surprinzator, pare ca acolo ar fi locul lor. Dar uite că iar divaghez.
Aveam o poveste care voia să scoată capul la lumină, era ca un mic dinozaur care se zbate să iasa dintr-un ou. Așa că m-am gandit să o inscriu la Trofeul Arthur. Era gata scrisă, de ce nu, ce poate să se întâmple mai rău decât să nu câștig?
Dar am câștigat! Iar după ceva timp, pentru că unele lucruri au nevoie de timp mai mult decât altele, a fost și publicată. În ilustrație am pus o mică părticică din sufletul meu. Această carte îmi aparținea așa cum îmi aparține rețeta de tartă cu praz după care toată lumea se linge pe degete. Adică avea și blatul făcut de mine, și umplutura.
Deja am scris prea mult, cred că v-ati pierdut răbdarea. În ritmul ăsta, articolul va fi mai lung decât cartea.
Pe scurt, după apariție, cartea „Cui i-e frică de Scufița Roșie?” a fost finalistă la prima ediție a concursului Cărturino, lucrurl care mi-a produs o deosebita încântare, iar în 2025 a fost aleasă la cel mai mare târg de carte pentru copii, cel de la Bologna, printre cele mai frumoase 150 de cărți ale anului. Cine nu o are încă si e curios să o citească, o găsește sigur prin librăriile Cărturești și pe site-ul editurii Arthur. Și vă mai spun un secret. Lucrez la o continuare. Nu e ușor deloc, o carte ilustrată cere foarte mult efort și de aceea poate unora li se pare că procesul este prea lent. Dar cred că voi vorbi desprea asta într-o postare ulterioară.
Cu alte cuvinte, dacă totul merge bine, va aparea în a doua jumătate a lui 2026.
